Conform Legii 329/2003 poate dobândi calitatea de detectiv particular persoana care îndeplineşte următoarele condiţii :
a) Are cetăţenie română sau cetăţenia uneia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European
b) Posedă studii medii şi este absolvent al unei şcoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale, ori este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior
c) Este apt din punct de vedere medical
d) Să nu fi fost condamnat pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie
e) Nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice
f) A obţinut avizul Inspectoratului de Poliţie Judeţean sau al Direcţiei de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz
g) A promovat examenul de atestare a calităţii de detectiv particular, conform prevederilor art.7 din Legea 329/2003, ori deţine un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European.
Primul pas
Obţinerea de către solicitant a avizului de principiu de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pentru persoanele care au domiciliul pe raza Capitalei.
Pentru obţinerea avizului de principiu este necesar să prezentaţi următoarele documente:
- Cerere (din care să rezulte solicitarea avizului de principiu )
- Curriculum Vitae
- Diplomă studii (copie legalizată)
- Certificat de cazier judiciar ( Motivul – examen detectiv particular )
– Declaraţie notarială (din care să rezulte că nu desfăşuraţi activităţi care să implice autoritatea publică a statului )
– Copii de pe Cartea de Identitate ,Certificat de Naştere, Certificat de căsătorie)
– Adeverinţa medicală de la medicul de familie (din care să rezulte că sunteţi clinic sănătos)
– Decizie de pensionare pentru lucrătorii din cadrul Poliţiei, Apărare, Ordine Publică şi Siguranţa Naţională.
Pasul doi
După obţinerea avizului de principiu pentru a participa la examen, candidaţii urmează să depună următoarele documente :
- Cerere (din care să rezulte participarea la examen)
- Fişă medicală tip
- Aviz psihologic
- Taxa ( care se achită la caseria DGPMB)
Documentele se depun cu 15 zile înainte de data examenlui.
Pasul trei
Examenul pentru obţinerea calităţii de detectiv particular are loc la sediul D.G.P.M.B. în ultima lună a fiecărui trimestru, iar data şi ora vor fi afişate cu 30 de zile înainte de data examinării.
Examenul constă într-o probă scrisă şi un interviu.
1) Proba scrisă – test grilă din 18 întrebări din legislaţie
2) Interviul – întrebări
Este declarat admis candidatul care obţine cel puţin nota 5
Pasul patru
După obţinerea atestatului de detectiv particular, persoana în cauză poate opta în a-şi desfăşura activitatea într-o societate comercială de profil, cabinet individual sau îşi poate înfiinţa o societate comercială sau cabinet individual de detectiv particular.
Pentru a înfiinţa o societate de detectivi particulari sau cabinet individual de detectivi, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
- Conducătorii executivi (directorul executiv) ai societăţilor specializate de detectivi particulari trebuie să fie absolvenţi ai facultăţii de drept sau ai unei şcoli postliceale de detectivi, ori să fi îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unei instituţii publice cu atribuţii în domeniul ordinii publice sau siguranţei naţionale cu grad de OFIŢER ori îndeplineşte condiţiile art.5 lit.”c,d,e şi f” din Legea 329/2003, respectiv:
– Este aptă din punct de vedere medical
– Să nu fi fost condamnat pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie
– Nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul activităţii publice
– A obţinut avizul D.G.P.M.B.
Asociaţii sau acţionarii persoane fizice ai societăţilor specializate de detectivi particulari înfiinţate conform art.2,alin.1 din Legea 329/2003 trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute de art.5 lit.”d şi e” din Legea 329/2003.
Pentru înfiinţarea societăţilor comerciale sau a cabinetelor individuale de detectivi particulari este necesar obţinerea avizului de principiu de la D.G.P.M.B.
Documente necesare :
- Cerere (din care să rezulte solicitarea avizului de principiu)
- Certificat de cazier judiciar ( din care să rezulte înfiinţarea SC.de detectivi particulari)
- Declaraţie notarială (din care să rezulte să nu desfăşoară activităţi care să implice autoritatea publică a statului )
După obţinerea avizului de principiu, înfiinţează societatea comercială la Oficiul Registrului Comerţului – societate ce trebuie să aibă unic obiect de activitate cod CAEN 8030 – Activitatea detectivi particulari.
După înfiinţarea societăţii comerciale, urmează obţinerea licenţei de funcţionare.
Documente necesare :
1. Adresă de solicitare a licenţei DGPMB – Serviciului de Investigaţii Criminale (2 exemplare)
2. Adresă de solicitare a licenţei IGPR – Direcţiei de Investigaţii Criminale (2 exemplare)
3. Dovadă spaţiu (contract de vânzare-cumpărare, donaţie, etc.) – original şi copie legalizată
4. Contract de comodat
5. Avizul de principiu
6. Documente director executiv:
a) decizie de numire a directorului executiv de conducerea societăţii
b) C.V., cazier judiciar, diplomă studii legalizată, fişa medicală tip, copii CI., CN şi C.C., declaraţie notarială
În cazul în care directorul executiv este atestat ca detectiv particular, nu mai sunt necesare documentele de la lit.”b”ci numai copia atestatului
7. C.U.I.
8. Hotărâre judecătorească de la Registrul Comerţului
9. Tabel cu mijloacele tehnice aflate în dotarea societăţii
10. Regulamentul de organizare şi funcţionare întocmit de directorul executiv al societăţii şi aprobat de Administratorul societăţii.
11. Două dosare cu şină.