Preţul pentru auditul energetic al unei locuinţe a scăzut la jumătate faţă de 2012

Tarifele pentru certificatele energetice au scăzut cu 50% din 2012 până în prezent potrivit unui raport emis de Like Consulting.
Astfel, dacă un certificat energetic pentru o garsonieră costa, în 2012, 300 de lei, la ora actuală auditorii energetici percep un onorariu de doar 150 de lei. Şi pentru apartamentele cu două camere tarifele au scăzut considerabil, de la 400 de lei la 180 de lei.

Cele mai mari scăderi s-au înregistrat, însă, la case şi clădiri. Dacă certificatul energetic pentru o casă costa 5 lei/mp, în 2012, auditorii au trebuit să se adapteze la puterea de cumpărare a pieţei şi la concurenţa din ce în ce mai mare de la an la an, iar în 2015, tariful unui certificat a scăzut sub 2 lei/mp. De asemenea, şi certificatele energetice pentru clădiri costă mult mai puţin în prezent, puţin peste 1 leu/mp, faţă de 4,5 lei/mp, cât costau în 2012.audit_energ

"Chiar dacă tarifele pe care le percepeam în 2012 erau oricum mult mai mici faţă de cele percepute în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană şi faţă de grila de preţuri recomandată de Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România, piaţa ne-a obligat să scădem gradual tarifele, iar la ora actuală preţurile sunt cu peste 50% mai mici faţă de cele percepute în 2012“, a declarat Marius Adrian Pănuţă, auditor energetic din cadrul Like Consulting, într-un comunicat.

El atrage atenţia asupra faptului că aceste documente au valabilitate zece ani, iar auditorii sunt obligaţi prin lege să facă inspecţia clădirii la faţa locului şi nu prin telefon.   Obligativitatea certificatului de performanţă energetică a clădirilor este introdusă prin  Legea 159/2013 şi prevede ca „pentru clădirile sau unităţile de clădire care se vând sau se închiriază, investitorul/proprietarul/administratorul este obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, după caz, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului energetic, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii“.

La încheierea contractului de vânzare-cumpărare proprietarul are obligaţia de a transmite certificatul, în original, noului proprietar. De asemenea, la data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul are obligaţia să depună la organul fiscal competent o copie a certificatului.   Certificatul energetic va face parte din cartea tehnică a clădirii. În caz contrar, contractele de vânzare-cumpărare sau închiriere sunt supuse nulităţii relative.

Pentru raportul realizat de Like Consulting au fost consultaţi auditori energetici atestaţi din Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Cluj.

sursa: adevarul.ro