PwC va redeveni auditorul financiar al BCR, după 13 ani, dar ar putea pierde consultanța pentru vânzări de credite neperformante

Unul dintre cele mai mari contracte pe piața de audit locală - contul BCR - se va întoarce la PwC. Compania a fost selectată, ieri, de Erste Group pentru auditarea situațiilor financiare, urmând să înlocuiască EY, auditorul cu care austriecii au lucrat în ultimii 10 ani. Decizia are impact la nivelul întregului grup, inclusiv pentru banca din România. În anii trecuți, PwC a fost și consultant pentru Erste la vânzarea pachetelor de credite neperformante, contracte uriașe, la care, dacă este și auditor, ar putea fi nevoit să renunțe sau să asigure o separare convingătoare între linii de business și locații pentru a nu se afla în conflict de interese.

PricewaterhouseCoopers (PwC), prin divizia din Austria, PwC Wirtschaftsprufung GmbH, va audita situațiile financiare anuale, raportul administratorilor și declarațiile financiare consolidate ale Erste Group pentru anul financiar 2017, potrivit deciziei anunțate ieri, după adunarea generală a grupului din Viena. În ultimii zece ani, auditor al Erste a fost EY (Ernst&Young).

Înlocuirea auditorului este o decizie care se ia, de regulă, la nivelul întregului grup, urmând să vizeze băncile și societățile deținute de Erste în diferite țări, inclusiv pe cele din România.

În cazul BCR și al celorlalte entități din grupul BCR, Ernst&Young (acum EY) a fost desemnat auditor din 2006, imediat după privatizarea băncii cu Erste, care lucra cu acesta. Contractul a fost pierdut atunci de KPMG, care a apucat să auditeze financiar banca doar doi ani, în 2004 și 2005, după ce, la rândul ei, înlocuise vechiul auditor din perioada 2001-2003, PricewaterhouseCoopers. Decizia anunțată ieri de Erste va implica o reîntoarcere, după 13 ani, a contractului la PwC.pwc

La nivelul unui an, onorariile de audit plătite de o bancă mare se ridică la peste 3 milioane de lei, iar la nivelul unui grup depășesc echivalentul unui million de euro.

E&Y este compania din Big Four (grup care mai include PwC, KPMG și Deloitte) care realizează în România auditul pentru cele mai multe bănci din Top 10 după active, precum și pentru alte instituții financiare.

În afara clienților din grupul BCR (BCR, BCR Fond de Pensii Administrat Privat, BCR Leasing, BCR Banca pentru Locuințe, BCR Financiara), care vor trece la PwC din 2017, EY mai realizează auditul financiar pentru companiile din grupul ING, din cel al Raiffeisen, pentru BRD-Societe Generale (client câștigat anul trecut, când a înlocuit vechiul auditor Deloitte), dar și pentru bănci mai mici, precum Bank of Cyprus sau Credit Agricole Bank. Este, de asemena, auditorul Băncii Naționale a României, iar până anul trecut a avut client și Volksbank, preluată de Banca Transilvania.

Pentru PwC, Banca Comercială Română va fi cel mai mare client pe segmental de audit. Anul trecut, PwC a fost auditor pentru câteva bănci de dimensiuni mai mici și pentru societăți financiare din grupul acestora: BancPost, Marfin Bank, Patria Bank (fostă Nextebank), Piraeus Bank, Porsche Bank și Veneto Banca.

Grupul Erste, care i-a încredințat acum auditarea situațiilor financiare, a mai folosit PwC și ca consultant pentru tranzacțiile uriașe de vânzare a pachetelor de credite neperformante. În mod normal, pentru a asigura independența auditorului financiar, acesta nu are voie să ofere aceluiași client și consultanță pentru activități sau tranzacții care au reflectare în situațiile financiare auditate, cum este cazul vâzării de credite neperformante. În aceste condiții, după ce va deveni auditor al grupului Erste și al BCR, PricewaterhouseCoopers ar putea fi nevoit să renunțe la contractele de consultanță pentru tranzacții ale acestora sau să asigure o separare convingătoare între linii de business și locații, pentru a nu se afla în conflict de interese.

BCR intenționează să vândă și în acest an portofolii de credite neperformante. La finele anului trecut, a vândut un pachet de credite neperformante corporate de 1,2 miliarde de euro, tranzacție finanțată, cu 166 mil. dolari și de Banca Mondială, prin divizia IFC, și care se va finaliza în trimestrul doi al acestui an. A fost cel mai mare pachet de credite vândut vreodată de o bancă românească, iar consultant al Erste a fost PwC.

“Planul de a curăța bilanțul BCR este mare și încă vorbim de câteva miliarde de lei”, declara, în luna ianuarie a acestui an, Jozef Sikela, membru al board-ului Erste Group, responsabil de corporate banking. După operațiunea de la finele anului trecut, volumul total al creditelor neperformante ale băncii rămăsese la circa 4 miliarde de lei.

PwC a fost consultant până anul trecut și în demersurile, abandonate între timp din cauza prețurilor nesatisfăcătoare oferite, de vânzare a unui pachet mult mai mare de neperformante (Proiectul “Neptun”) - circa 2,7 miliarde de euro, care ar putea fi scos la vânzare în viitor în tranșe mai mici.

Tot cu PwC consultant, Erste a reușit să curețe BCR de neperformante și în 2014, în Proiectul “Saturn”, când a fost vândut un pachet de 1,9 miliarde de lei (circa 430 milioane de euro) către Deutsche Bank și APS Holding, pentru aproximativ 30 milioane de euro (7% din valoarea împrumuturilor, majoritatea acordate unor companii intrate în insolvență, care ar fi avut șanse extrem de mici de recuperare).

Volumul creditelor neperformante înregistrate de BCR a atins nivelul maxim în 2012, când acestea depășiseră 14 miliarde de lei.

sursa: profit.ro