Tipuri de conflicte care pot fi Mediate!

Tipuri de conflicte care pot fi mediate

    Medierea confera o modalitate de soluţionare a conflictelor intr-o maniera amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de confientialitate, imparţialitate,neutralitate şi având liberul consimţământ al părţilor.

    Medierea se poate utiliza în rezolvarea unei arii largi de conflicte:

Dreptul familiei 
     
Divorţuri, Partaje bunuri comune, Încredinţări minori, etc.

tipurile co conflict care pot fi mediateDrept civil
    Grăniţuiri, Revendicări, Pretenţii, Evacuări, Obligaţii de a face, Partaje, Raporturi locative, etc.

Dreptul penal
     Plângeri prealabile

Dreptul comercial
     Somaţii de plata, Pretenţii etc.

Litigii de muncă
     Drepturi băneşti, Desfacerea Contractului Individual de Muncă etc.

   Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege.

   Vom detalia în cele ce urmează câteva aspecte referitoare la tipurile de conflicte care pot fi supuse medierii familiale, medierii în afaceri, medierii în domeniul litigiilor de muncă şi medierii în domeniul penal.

1.Tipuri de conflicte care pot fi supuse medierii familale

   Medierea familială poate fi aplicată în orice litigiu existent între membrii aceleiaşi familii între care există legături de sânge sau rezultate prin căsătorie, precum şi a celor între care există sau au existat legături de familie. Medierea poate fi considerată o metodă adecvată ce permite părintilor să organizeze, să reorganizeze custodia si dreptul la vizită şi/sau să rezolve neînţelegerile apărute ulterior hotărârilor care privesc aceste chestiuni. Conform dispoziţiilor legale, se poate apela la medierea familială înainte de începerea procesului de divorţ, în timpul divorţului sau după divorţ în cazul în care este necesară revizuirea înţelegerilor precedente.

   În cazul medierilor în care sunt implicaţi copii, trebuie ca mediatorul să aibă în vedere în primul rând interesul superior al copilului, ceea ce implică şi dreptul acestuia la protecţie. Reţeaua europeană a mediatorilor1, creată în 1997, urmăreşte aplicarea Convenţiei privind Drepturile Copilului în Europa - document adoptat în anul 1989 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Aceasta are ca scop definirea drepturilor copilului la scară mondială şi reia o serie de drepturi enunţate prin Declaraţia universală a drepturilor omului, subliniază anumite drepturi menţionate de aceasta şi adaugă drepturi specifice.

   De asemenea, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene[2] reuneşte, într-un singur text concis, esenţa textelor europene în domeniul drepturilor fundamentale. Intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, a cărui anexă este Carta, conferă acesteia caracter obligatoriu, iar articolul 24 al Cartei intitulat "Drepturile copilului", plasează copilul în centrul preocupărilor sale.

    Aşadar, în acest caz, mediatorul trebuie să aiba în vedere următoarele:

•rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului;

•încurajarea parinţilor de a se concentra în primul rând asupra nevoilor copilului;

•asumarea responsabilităţii părinteşti, separaţia în fapt, sau divorţul să nu împieteze asupra creşterii şi dezvoltării copilului (art. 65 din Legea nr. 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare).

    Subiecţii care se pot adresa medierii familiale sunt:

• Soţii în divorţ

• Părinţii

• Părinţii şi copiii lor (adulţi)

• Bunicii

• Alţi membri ai familiei cu care comunicarea este dificilă

     În marea majoritate a cazurilor, medierea familială se adresează persoanelor a căror căsnicie a luat sfârşit în fapt. În cazul disputelor în care sunt implicaţi copii, precizăm că mediatorul trebuie să identifice nevoile copilului, ceea ce se poate realiza doar dacă copilul se simte în siguranţă în prezenţa mediatorului şi poate discuta deschis cu acesta.

     Cel mai des întâlnite dispute privesc:

• Continuarea căsătoriei

• Împărţirea bunurilor mobile şi imobile în cazul divorţului

• Comunicarea dintre soţi/părinţi - copii

• Exerciţiul drepturilor părinteşti

• Contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor

• Stabilirea domiciliului copiilor

• Educaţia copiilor

• Relaţia dintre bunici şi nepoţi

• Comunicarea între diverşi membri ai familiei

• Plata datoriilor

• Testamente

• Îngrijirea persoanelor în vârstă sau a persoanelor cu afecţiuni majore

• Pensia

• Orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturile de care ei pot dispune, potrivit legii (art. 64 alin. 1 din Legea nr. 192/2006, cu modificările şi completările ulterioare).

    Scopul medierii familiale:

• Restabilirea sau îmbunătăţirea comunicării dintre membrii familiei şi păstrarea relaţiilor (între părinţi şi copii) sau reducerea proporţiilor conflictului dintre părţi;

• Încheierea unor acorduri referitoare la încredinţarea copilului şi dreptul de vizită;

• Soluţionarea problemelor financiare şi materiale cauzate de separare sau divorţ: reducerea costurilor economice şi sociale pe care le implică astfel de litigii;

• Protejarea interesului superior al copilului;

• Realizarea unui acord durabil in timp

        Violenţa în familie
   Violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale. Amplu prin proporţie, răspândire geografică şi cuprindere socială, acest fenomen reflectă o încălcare flagrantă a dreptului la viaţă şi integritate fizică şi psihică, consacrat în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 3), precum şi în alte acte internaţionale şi legi interne.

   Persoanele desemnate de autorităţile publice pentru instrumentarea cazurilor de violenţă în familie au atribuţii de luare a măsurilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie, printre aceste măsuri aflându-se şi îndrumarea părţilor aflate în conflict în vederea medierii, solicitarea de informaţii cu privire la rezultatul medierii, instrumentarea cazului împreună cu asistentul familial s.a

   O persoană care este victimă a violenţei în familie poate apela la următoarele căi de soluţionare a acestei probleme:

• Primirea în adăposturi - primirea victimelor în adăpost se face numai în cazuri de urgenţă, cu aprobarea scrisă a asistentului familial atunci când izolarea victimei de agresor se impune ca măsura de protecţie. Persoanelor care au comis actul de agresiune le este interzis accesul în incinta adăpostului unde se găsesc victimele.

• Introducerea unei plângeri penale împotriva făptuitorului

• Medierea - cazurile de violenţă în familie pot fi supuse medierii la cererea părţilor. Medierea nu împiedică desfăşurarea procesului penal sau aplicarea dispoziţiilor legale.

    2.Tipuri de conflicte care pot fi supuse medierii în afaceri

   În domeniul comercial se recurge frecvent la mediere, în primul rând motivat de faptul că toate costurile pe care le implică o astfel de procedură sunt reduse în comparaţie cu cele ocazionate de calea litigioasă. De asemenea, confidenţialitatea, precum şi păstrarea sau consolidarea relaţiilor de afaceri constituie alte argumente pentru care medierea înregistrează un real succes în cadrul de afaceri românesc actual.

Astfel, în acest domeniu, menţionăm că medierea poate interveni în cazul conflictelor care se nasc în legătură cu executarea, interpretarea şi rezilierea contractelor comerciale, spre exemplu:

- modalitatea concretă de aducere la îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contract;

- eşalonarea la plată a unei datorii comerciale;

- modul în care poate înceta un contract comercial în cazul în care contractul nu conţine o clauză de denunţare unilaterală;

- stingerea anumitor obligaţii asumate prin contract etc.

    De asemenea, în cazul disputelor intervenite în domeniul comerţului electronic, medierea se poate aplica în special în cazul magazinelor de comerţ electronic care au înregistrat conflicte cu clienţii în legătură cu comenzile derulate pentru livrarea diverselor produse. Apreciem că în acest domeniu al comerţului electronic, medierea poate interveni în special în cazul clienţilor fideli, de business, care au anumite nemulţumiri legate de produsele livrate în urma comenzilor on-line.

       3. Tipuri de conflicte care pot fi supuse medierii în cazul litigiilor de muncă

   La art. 3 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, regăsim definiţia conflictelor de muncă, în sensul că acestea sunt conflictele dintre salariaţi şi unităţile

   Conflictele de muncă se împart în două categorii:

- colective, spre exemplu un conflict între un grup de angajaţi şi angajator;

- individuale, de pildă un conflict între indivizi la locul de muncă. Acest conflict se poate desfăşura între conducere şi un angajat sau între doi angajaţi.

   De asemenea, conflictele de muncă se clasifică în conflicte de interese şi conflicte de drepturi, definiţiile acestora fiind regăsite la art. 4 si 5 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

    Sunt conflicte de drepturi următoarele:

a) conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;

b) conflictele în legătură cu executarea contractelor colective de muncă.

Sunt, de asemenea, considerate conflicte de drepturi următoarele:

a) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă;

b) conflictele în legătură cu constatarea nulităţii contractelor individuale sau colective de muncă ori a unor clauze ale acestora;

c) conflictele în legătură cu constatarea încetării aplicării contractelor colective de muncă.

   Nu sunt considerate conflicte de drepturi, în sensul acestei legi, conflictele dintre unităţile şi persoanele care prestează diferite activităţi acestora, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă.

   Orice conflict de muncă ce intervine între salariaţi şi unităţi în legătură cu începerea, desfăşurarea şi încheierea negocierilor colective reprezintă conflict de interese. Conflictele de interese pot fi declanşate în următoarele situaţii:

a) unitatea refuză să înceapă negocierea unui contract colectiv de muncă, în condiţiile în care nu are încheiat un contract colectiv de muncă sau contractul colectiv de muncă anterior a încetat;

b) unitatea nu acceptă revendicările formulate de salariaţi;

c) unitatea refuză nejustificat semnarea contractului colectiv de muncă, cu toate că negocierile au fost definitivate;

d) unitatea nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de lege de a începe negocierile anuale obligatorii privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile de muncă;

e) în caz de divergenţă la negocierea anuală obligatorie privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile de muncă.

     Nu pot constitui obiect al conflictelor de interese revendicările salariaţilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ.

     Procedura soluţionării amiabile a conflictelor dintre angajatori şi salariaţi este prevazută în art. 3 al Legii nr. 168/1999, precum şi în art. 76 din acelaşi act normativ. De asemenea, art. 26 din Legea nr. 168/1999 precizează că în cazul în care conflictul de interese nu a fost soluţionat ca urmare a concilierii organizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, părţile pot hotărî, prin consens, iniţierea procedurii de mediere. Apreciem că legiuitorul a prevăzut în mod clar necesitatea prezenţei mediatorului atât în conflictele de drepturi, cât şi în cele de interese, însă fără a se încălca competenţele organelor abilitate expres pentru soluţionarea conflictelor de interese - aspect la care ne-am referit anterior.

     4. Tipuri de conflicte care pot fi supuse medierii în domeniul penal

   În cazul proceselor penale, în cauzele în care legea permite împăcarea părţilor, persoanele aflate în conflict pot apela la propria lor rezolvare a disputei, atât anterior, cât şi ulterior declanşării unui litigiu pe rolul organelor de cercetare sau urmărire penală. În cazul în care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţele sau organele de cercetare penală vor lua act de această voinţă a părţilor, pronunţând o soluţie corespunzătoare cu dorinţa acestora.

   Dispozitiile din lege se aplică cu precădere în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Nici în restul cauzelor penale medierea nu este exclusă, putându-se soluţiona pe această cale o multitudine de aspecte survenite în cadrul procesului penal (cel mai bun exemplu este cel referitor la soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, acest lucru se poate realiza în orice fel de cauză penală prin mediere).

    Codul penal actual prevede că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vatamate în cazul următoarelor infracţiuni: lovirea sau alte violenţe - art. 180; vătămarea corporală - art. 181; vătămarea corporală din culpă - art. 181 alin. (1) si (3); violarea de domiciliu - art. 192 alin (1); violarea secretului corespondenţei - art. 195; divulgarea secretului profesional - art. 196; violul - art. 197 alin. (1); furtul pedepsit la plângerea prealabilă - art. 210; abuzul de încredere - art. 213; gestiunea frauduloasă - art. 214; distrugerea - art. 217 alin. (1); abandonul de familie - art. 305; nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor - art. 307; tulburarea folosinţei locuinţei - art. 320.

     În funcţie de momentul apelării la mediere, distingem 3 situaţii:

a) în situaţia în care procedura de mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal şi aceasta se închide prin împăcarea părţilor, persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi faptă, organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată.

b) în situaţia în care procedura de mediere a fost declanşată în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe perioada desfăşurării medierii. Dacă părţile aflate în conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelaşi termen, care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare.

c) în cazul în care medierea se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, ca urmare a prezentării de către părţi a contractului de mediere.

     Suspendarea durează până la momentul când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de Legea nr. 192/2006 cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea copiei după Procesul-verbal de închidere a procedurii de mediere, pe care mediatorul are obligaţia să-l comunice organului judiciar, prin care se constată că părţile nu s-au împăcat, sau, dacă acesta nu se comunică de către mediator, la expirarea termenului de 3 luni prevăzut de lege.
la care sunt încadraţi, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.