Cabinet Particular Audit Energetic Mogosoaia reprezinta pagina unde puteti gasi informatii despre AUDITOR ENERGETIC NECULA LUCIAN CRISTIAN CERTIFICATE DE PERFORMANTA ENERGETICA - Cabinet Particular Audit Energetic Mogosoaia. Cabinet Particular Audit Energetic Mogosoaia Certificat Energetic | Audit Energetic | Auditor Energetic.
Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Certificatul de performanţă energetică este întocmit pentru clădirile care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse renovărilor majore.
Documentul este necesar pentru:
-locuinţe unifamiliale
-blocuri de locuinţe
-birouri
-clădiri ale instituţiilor de învăţământ
-spitale
-hoteluri / restaurante
-săli de sport
-clădiri pentru servicii de comerţ sau alte tipuri de clădiri consumatoare de energie
-clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităţilor publice sau a instituţiilor care prestează servicii publice.
Certificatul nu este necesar pentru clădiri şi monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită. De asemenea, documentul nu este necesar pentru clădiri folosite ca lăcaşuri de cult sau pentru alte activităţi cu caracter religios, pentru clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la doi ani, din zone industriale, ateliere şi clădiri nerezidenţiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie, pentru clădiri rezidenţiale care sunt destinate a fi utilizate mai puţin de patru luni pe an, pentru clădiri independente, cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 de metri pătraţi.
În certificatul de performanţă energetică a clădirii sunt cuprinse date privind consumul de energie al unei clădiri sau al unei unităţi de clădire.
Performanţa energetică a clădirii se exprimă printr-o notă, de la 1 la 100, care este cu atât mai mare cu cât clădirea are o eficienţă energetică mai ridicată.
Totodată, performanţa energetică se exprimă prin încadrarea într-una din cele şapte clase, de la clasa A caracterizată prin consumul cel mai scăzut de energie, respectiv un consum de până la 125 de kWh/mp/an, până la clasa G corespunzătoare celui mai ridicat consum, respectiv de peste 820 kWh/mp/an.
Certificatul de eficienţă energetică este valabil 10 ani de la data eliberării, cu excepţia situaţiei în care, pentru clădirea sau unitatea de clădire la care există certificat în valabilitate, se efectuează lucrări de renovare majoră, care modifică consumurile energetice ale acesteia.
Servicii
Elaboram certificatul de performanţă energetică, la solicitarea investitorului, proprietarului sau administratorului clădirii ori unităţii de clădire.
In baza atestatului de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, realizam auditul energetic pentru clădiri sau unităţi de clădire, întocmim certificatul de performanţă energetică şi raportul de audit energetic.
Pentru a putea emite certificatul energetic, sunt necesare colectarea si prelucrarea anumitor informatii, operatiuni ce presupun o vizita a locuintei ce urmeaza a fi certificata.
Vizita include un tur al casei/apartamentului (inclusiv pod, subsol, casa scarii, balcoane), cu luarea de notite, studiul documentelor disponibile, evaluarea instalatiilor cladirii, fotografierea elementelor importante, a eventualelor imbunatatiri realizate si a oricaror detalii esentiale necesare calculelor.
Dosarul va cuprinde următoarele documente:
- planul general de încadrare în zonă al imobilului (scara 1:2000), cu precizarea punctelor cardinale;
- planuri de arhitectură - faţade şi secţiuni pentru subsol, parter, etajul curent, ultimul etaj, terasă;
- planuri cu secţiuni longitudinale şi transversale;
- planuri pentru instalaţiile de încălzire şi apă caldă de consum;
- releveu apartament (scara 1:100);
- detalii constructive pentru pereţi, planşeu peste subsol, planşeul de sub mansardă sau terasă;
- fişa tehnică pentru centrala termică, calorifere şi tâmplăria termoizolantă, dacă acestea au înlocuit recent dotările originale ale imobilului;
- facturi de apă caldă, apă rece, energie termică sau de combustibil pentru centrala termică a clădirii.